Aproape 2 000 de copii între 12 și 15 ani au fost imunizați anti-COVID. Cei mai mulți dintre copiii care s-au vaccinat în ultimele 24 de ore sunt din București și județele Cluj și Ilfov.
Copiii sunt vaccinați cu serul de la BioNTech – Pfizer
Campania de vaccinare pentru această grupă de vârstă a demarat ieri, iar serul folosit este cel de la BioNTech – Pfizer.
Preşedintele Comitetului naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID, col. dr. Valeriu Gheorghiţă: “La nivelul UE, România este prima ţară care a demarat campania de vaccinare şi pentru grupa de vârstă 12 – 15 ani. În etapa a treia a strategiei de vaccinare, este prevăzută inclusiv populaţia pediatrică, în funcţie de autorizarea care este obţinută pentru fiecare tip de vaccin şi grupă de vârstă. În celelalte ţări UE, în perioada următoare, va demara activitatea de vaccinare şi pentru această grupă de vârstă, însă fiecare ţară are strategia proprie. Este extrem de utilă acordarea acestui autorizări, mai ales pentru copiii care se află în evidenţă cu afecţiuni cronice, afecţiuni care îi vulnerabilizează şi îi expune unui risc de a face forme grave de îmbolnăvire. În ultimele 24 de ore, au fost vaccinate un număr de 1.903 persoane cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani, cele mai multe în municipiul Bucureşti – 494, urmat de judeţul Cluj – 178 de persoane şi judeţul Ilfov – 140 de persoane.”
Aproape 2 000 de copii între 12 și 15 ani au fost imunizați anti-COVID
De asemenea, minorii pot fi programați la vaccinare cu ajutorul contului părintelui sau a tutorelui legal. În ultimele 48 de ore au fost înscriși în platforma de programare 4.173 de copii. Care sunt cele mai importante elemente legate de vaccinarea copiilor?
Președintele CNCAV, col. dr. Valeriu Gheorghiță:
- “Prezentarea se poate face direct la centrele de vaccinare, unde există vaccinul BioNTech – Pfizer, atât centre fixe, centre de tip drive – thru, centre de tip maraton, dar şi la cabinetele de medicină de familie;
- Vaccinarea se poate face cu programare în platformă;
- Consimţământul informat este obligatoriu. Fără acest consimţământ informat nu se poate face vaccinarea minorului. Acest consimţământ informat se obţine de la părinţi sau de la tutorele legal;
- Minorul trebuie să fie însoţit la centrul de vaccinare de către reprezentantul legal indiferent care este acesta;
- Schema de vaccinare este similară cu a persoanelor cu vârsta de peste 16 ani, constând în două doze, care se administrează la interval de 21 de zile;
- Chestionarul de triaj medical adresat minorilor şi consimţământul informat, adaptat pentru minori, poate să fie descărcat de pe platforma naţională Rovaccinare şi completat de acasă.”