A fost diagnosticat primul caz cu gripă din acest sezon

A fost diagnosticat primul caz cu gripă din acest sezon. Anunțul a fost făcut de către secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, care a precizat că este vorba despre un bărbat de 30 de ani din București.

Un pacient poate fi infectat simultan cu SARS-CoV-2 și cu gripă

Andrei Baciu a precizat la Digi TV că există posibilitatea ca un pacient să fie infectat simultan și cu SARS-CoV-2 și cu gripă. În acest moment nu avem astfel de cazuri la noi în țară.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu: “Nu există acum, în România, pentru că avem un singur caz, însă sigur că există (posibilitatea – n.r.), este un virus. Poți să inhalezi n tipuri și atât timp cât intri în contact cu particule virale, în momentul în care le-ai inhalat și acestea se multiplică la nivelul mucoasei respiratorii, intră în torentul sangvin, în momentul în care faci un test, iese pozitiv, se cheamă că ești infectat.”

A fost diagnosticat primul caz cu gripă din acest sezon

Oficialul a precizat că odată cu sosirea sezonului rece transmiterea se intensifică și că apariția acestor cazuri este una normală.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu: “S-au făcut teste de identificare a SARS-CoV-2 şi a gripei. SARS-CoV-2 – negativ, gripă – pozitiv. Deci, este primul caz din sezonul acesta. Am avut şi anul trecut. Sigur, nu am avut o creştere semnificativă, care să ducă la o epidemie cum am avut în sezonul 2019-2020. Anul trecut n-am avut, tocmai pentru că aceleaşi măsuri pe care le aplicăm împotriva SARS-CoV-2 funcţionează şi împotriva gripei.”

 

 

    Distribuie acest articol

    Articolul precedent

    Oxigenoterapia hiperbară, neinclusă în tratamentul anti-COVID

    Articolul următor

    Tehnologia MiYOSMART – Soluție inovatoare de control a miopiei la copii

    Articole în trending