651 de persoane cu COVID-19 sunt în stare gravă

651 de persoane cu COVID-19 sunt în stare gravă. Potrivit autorităților, aceștia se află internați în secțiile de terapie intensivă

68 de decese înregistrate în ultimele 24 de ore

Din cele 68 de persoane infectate cu noul coronavirus care au decedat, 4 nu prezentau comorbidități.

Grupul de Comunicare Strategică: “În intervalul 12.10.2020 (10:00) – 13.10.2020 (10:00) au fost raportate 68 de decese (40 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 10 decese la categoria 50-59 de ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 19 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 decese la categoria de peste 80 de ani. 64 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități , iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.”

651 de persoane cu COVID-19 sunt în stare gravă

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.109 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.399. Dintre acestea, 651 sunt internate la ATI.

Grupul de Comunicare Strategică: “Județele în care coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este peste  pragul de 1,5 sunt următoarele: București – 2,69 (*indicele este raportat la populația de 2.151.665 de locuitori),          Alba – 2,53, Vâlcea -2,22, Iași – 2,07, Bacău – 2,12, Neamț – 2,01, Teleorman – 1,87, Sălaj – 1,89, Sibiu – 1,82, Caraș-Severin – 1,70, Cluj – 1,80, Brașov – 1,58,  Timiș – 1,64, Vaslui – 1,57, Ilfov – 1,53, Harghita – 1,50,  Prahova – 1,58. ”

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.709.306  teste. Dintre acestea, 26.718 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 16.933 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.785 la cerere.

    Distribuie acest articol

    Articolul precedent

    Stocurile strategice de Remdesivir, majorate de 10 ori

    Articolul următor

    Legea tuberculozei este promulgată de 2 ani, dar nu se aplică

    Articole în trending