400 de copii sunt diagnosticați cu cancer în fiecare an. Specialiștii spun că o treime din cazurile totale înregistrate au fost la micuții până în 4 ani. Grav este că cele mai multe dintre cazuri ajung la oncologul pediatru în stadii avansate ale bolii.
Copiii ajung la doctor în stadii avansate ale bolii
Institutul Oncologic „Ion Chiricuță” Cluj Napoca, dr. Rodica Cosnarovici: „Pacienții noștri sunt diagnosticați în stadii avansate de boală. Asta am descoperit studiind cazuistica Institutului din Cluj. Am văzut că mai mult de junătate dintre copii ajung în stadii mari de boală, că un procent mare dintre ei decedează devreme și că un procent foarte mare dintre ei sunt diagnosticați în regim de urgență. Aflăm că asta se întâmplă la nivel național și registrul de cancer va demonstra unde sunt deficiențele, unde trebuie acționat. Cât ține de familie sau de deficiențele sistemului. Încă pierdem un număr mare de pacienți prin abandonul terapiei.
Specialiștii români spun că în țară pot face aproape orice tratament pentru cancerul la copii. Cu toate astea, cei mai mulți dintre părinții copiilor bolnavi aleg să își trateze micuții în străinătate.
400 de copii sunt diagnosticați cu cancer în fiecare an
Președintele Societății Române de Onco-Hematologie Pediatrică, Conf. Prof. Dr. Monica Dragomir: “de la naștere până la adolescență apar peste 60 de cancere complet diferite de ale adultului. Scopul nostru este de a crește rata de supraviețuire. (…). În oncologia pediatrică se folosesc 20% din medicamentele inventate până acum pentru cancer. (…) Putem face orice fel de chimioterapie, putem face chimioterapie cu doze mari și auto transplant în tumori solide. Putem face transplant medular în două centre, București și Timișoara care acoperă necesarul țării. Din punct de vedere al radioterapiei nu putem face radioterapie cu protoni, care oricum se face în 3 centre din lume. ”
Registrul Naţional al Cancerelor la Copil, premieră pentru România
Pentru prima dată, țara noastră are un set de date complete rpvind cancerul la copii, prin intermediul Registrului Național al Cancerelor la Copii.
Președintele Societății Române de Onco-Hematologie Pediatrică, Conf. Prof. Dr. Monica Dragomir: “Prin Registrul Naţional al Cancerelor la Copil nu vom cunoaşte doar câţi copii au nevoie anual de îngrijire pentru cancer. Vom putea afla şi dacă avem medici specialişti suficienţi sau dacă există locuri suficiente în secţii de specialitate. Cunoaşterea completă a cazuisticii din anul 2010 până în prezent ne va permite efectuarea unei anchete de supravieţuire, care să ne ofere tabloul obiectiv al şanselor de supravieţuire a copiilor trataţi în România, în comparaţie cu cei care au beneficiat de tratament în alte ţări”.
Principalele rezultate ale analizei Registrului Naţional al Cancerelor la Copil în România arată că cele mai frecvente cancere la copii sunt leucemiile (31%) care, împreună cu limfoamele (15%), reprezintă aproape jumătate din cazurile noi de cancer. Acestea sunt urmate de tumorile sistemului nervos – central şi periferic (1 caz din 5) şi de tumorile oaselor şi ale părţilor moi (1 caz din 6).