1 iulie vine cu decontarea procedurilor în sistemul privat. Ministrul Sănătății spune că statul român va economisi bani dacă proceduri care se fac în afară pot fi făcute la spitalele private, în țară. Diferențele ajung și la 50 de mii de euro în funcție de intervenție.
138 de pacienți tratați în străinătate anul trecut
Numai în 2018, 138 de pacienți s-au tratat în străinătate. Pentru aceste intervenții statul român a decontat 10 milioane de euro.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea: “Vom promova actul normativ pe transparență decizională. Este vorba de modificarea unui ordin de ministru, care se poate face foarte repede. Vreau să mă asigur că vom avea toate datele problemei. Ne vom referi la patologiile care pot fi tratate, procedurile care pot fi efectuate”.
1 iulie vine cu decontarea procedurilor în sistemul privat
Sorina Pintea susține că s-au făcut analize de preț pentru multe dintre procedurile care nu se pot face în spitalele publice și care se fac în trăinătate. Aceste proceduri se fac și la spitalele private de la noi la aceleași standarde ca în afară. Diferențele sunt de preț, între ceea ce se face în străinătate și în sistemul privat din România, sunt foarte mari, mergând până la 50.000 de euro pe procedură.
De exemplu, o intervenție neurochirurgicală pe care România o decontează la un spital mare din Europa costă 120.000 de euro, pe când la un spital privat din țară, costul unei astfel de intervenții este de 40.000 de euro. În acest fel pot fi tratați 3 pacienți.