Tulpina britanică SARS-CoV-2 circulă în trei sferturi dintre judeţele țării. Reprezentanții INSP spun că cel mai probabil aceasta a cuprins întreaga țară.
542 de teste confirmate cu varianta britanică
Până pe 21 martie, din 1.034 de secvenţieri au fost confirmate 546 cu variante care determină îngrijorare. Sunt 542 cu varianta britanică (linia genetică B.1.1.7), două cu varianta sud-africană (linia genetică B.1.351) şi două cu varianta braziliană (linia genetică P.1).
Analiza INSP: “Sunt necesare eforturi conjugate pentru realizarea testării prin metoda RT-PCR specifică de variantă, urmând ca un set de probe să fie secvenţiate. Este esenţială comunicarea rezultatelor la DSP şi INSP-CNSCBT cât mai curând după finalizarea investigaţiilor de laborator, în vederea realizării rapide a anchetelor epidemiologice şi a instituirii măsurilor necesare faţă de cazuri şi contacţi, având în vedere transmisibilitatea crescută a VOC (variante care determină îngrijorare) şi, conform evidenţelor sosite din UK referitoare la varianta B.1.1.7, severitatea mai mare a bolii pe care o generează.”
Tulpina britanică SARS-CoV-2 circulă în trei sferturi dintre judeţele țării
Analiza realizată de specialiștii INSP arată că circulaţia variantei britanice a SARS-CoV-2 – linia genetică B.1.1.7 a fost demonstrată deja pentru 71,4% din judeţe.
Analiza INSP: “Au fost înregistrate până în prezent 16 decese la cazuri confirmate cu VOC, toate cu B.1.1.7, provenind, după ”județul de infectare”, din mun.București (3), Bihor (1), Constanța (1), Covasna (1), Dâmbovița (1), Hunedoara (1), Suceava (3), Timiș (2), Vâlcea (1), Vaslui (1), Vrancea (1). Distribuția deceselor după luna calendaristică în care a avut loc decesul a fost următoarea: ianuarie (1), februarie (5), martie (10). Șapte decese au fost înregistrate la sexul feminin, iar 9 la cel masculin. Mediana vârstei a fost de 76 de ani, media de 75, modul de 63, minima de 50, iar maxima de 91 de ani.”