Trei spitale din București intră într-un studiu la nivel mondial. Acesta este desfășurat de Organizația Mondială a Sănătății și va analiza eficiența a patru scheme terapeutice total diferite la pacienții cu COVID-19.
Alegerea pacienților este una aleatorie
Studiul clinic “Solidarity” se desfășoară în 40 de țări și cu ajutorul lui specialiștii încearcă să identifice cel mai eficient tratament pentru COVID 19. Cele trei unități sanitare care se alătura acestui studiu sunt Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Matei Balș” , Spitalul Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș” și Spitalul Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila”. La nivel național, proiectul este coordonat de prof. universitar dr. Alexandru Rafila. Profesorul Rafila spune că nu există o limită de pacienți. Se aplică trei sau patru scheme terapeutice distincte pentru pacienți, iar ele sunt atribuite aleatoriu în cadrul studiului. Acest lucru se întâmplă pentru a se putea face un studiu comparativ între, spre exemplu, schema terapeutică cu Remdesivir și scheme cu alte medicamente. Evident cele folosite în acest moment.
Trei spitale din București intră într-un studiu la nivel mondial
Scopul studiului este de a identifica, în cel mai scurt timp posibil, cel mai bun răspuns al subiecților la una dintre cele patru scheme de tratament. Concluzia ar putea ajuta la implementarea, la nivel internațional, în tratamentul specific al acestei patologii.
Reprezentanții Spitalului Militar: “Solidarity este un studiu randomizat (alegerea pacienților este una aleatorie) ce constă în aplicarea, pentru comparație, a patru scheme terapeutice care au mai fost utilizate până în prezent, scheme care s-au dovedit sigure și eficiente în cazul celor mai mulți pacienți diagnosticați cu boala COVID-19. Criteriile de includere și excludere a pacienților care vor fi incluși în acest program țin de vârstă, patologii asociate și comorbidități. Trebuie precizat faptul că proiectul respectă toate standardele în ceea ce privește etica și siguranța pacientului, în sensul că toți subiecții își vor da consimțământul pentru includerea în acest studiu, în deplină cunoștință de cauză, după explicarea tuturor etapelor spitalicești ce urmează a fi parcurse.”