Tratament inovator contra COVID-19, la Timișoara

Tratament inovator contra COVID-19, la Timișoara. Medicii de la Spitalul “Victor Babeş” au inclus în schema de tratament un medicament folosit până acum în tratarea artritei reumotoide.

Despre ce medicament este vorba?

Medicul șef de la Terapie Intensivă spune că este vorba despre anticorpi monoclonali anti-receptor Interleukină 6. Dr. Voichiţa Lăzureanu afirmă că studiile realizate până acum arată faptul că în cazul pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2 care au fost diagnosticaţi cu pneumonie se reduce nevoia de ventilație mecanică. Potrivit medicului, acest tratament se administrează în patru doze, la un interval de opt ore, pe cale intravenoasă, în diluţie de ser fiziologic.

Coordonatorul Compartimentului Terapie Intensivă Boli Infecţioase a spitalului “Victor Babeş” din Timişoara, dr. Voichiţa Lăzureanu: “Avantajul este că poate fi administrat pe secţie şi nu este nevoie ca pacientul să fie transferat în Terapie Intensivă, cum este în cazul plasmei sau al Remdesivirului şi atunci se degrevează Secţia de Terapie Intensivă de aceste cazuri.”

Tratament inovator contra COVID-19, la Timișoara

Potrivit specialistului, anticorpii monoclonali îi imită pe cei generaţi de organismul uman pentru a lupta împotriva infecţiilor. Interleukina 6 este o proteină produsă de celulele imune ale organismului. Totuși acest tratament trebuie administrat într-o anumită fereastră de timp pentru a fi eficient. Medicația se face că în cazul pacienţilor cu forme moderate şi severe de boală.

Coordonatorul Compartimentului Terapie Intensivă Boli Infecţioase a spitalului “Victor Babeş” din Timişoara, dr. Voichiţa Lăzureanu: “Cu cât tratamentul a fost administrat mai repede în evoluţia bolii, cu atât eficienţa a fost mai mare. La pacienţii critici, în fază terminală, există foarte puţină medicaţie şi doar împreună cu plasma, cu Remdesivirul, cu hemodiafiltrare sau împreună cu ventilaţia mecanică şi chiar cu instalarea unui plămân artificial mai poate să funcţioneze.”

100 de pacienți au beneficiat până acum de acest tratament la Timișoara.

    Distribuie acest articol

    Articolul precedent

    3.186 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV-2

    Articolul următor

    Procentul de imunizare la noul coronavirus în România este de 4,6%

    Articole în trending