Toate spitalele vor fi eliberate! A fost emis Ordinul prin care se suspendă internările pentru intervențiile chirurgicale și alte tratamente și investigații, care nu reprezintă urgență și care pot fi reprogramate.
Pacienții externați în 48 de ore!
Potrivit Ordinului, operațiile care nu sunt urgente vor fi suspendate, iar pacienții externați în 48 de ore. Acest lucru se va întâmpla de mâine pentru o perioadă de 14 zile. Regula este valabilă atât pentru unitățile medicale de stat, cât și pentru cele private.
Grupul de Comunicare Strategică: “Astfel, începând de mâine, 24 martie, pentru o perioadă de 14 zile, se suspendă internările pentru intervențiile chirurgicale și alte tratamente și investigații medicale spitalicești, care nu reprezintă urgență și care pot fi reprogramate. De asemenea, se suspendă consultațiile programate și programabile, în structurile ambulatorii ale spitalelor publice și private. În termen de 48 de ore, de la intrarea în vigoare a ordinului, se externează toți pacienții care nu reprezintă urgențe și care nu necesită obligatoriu acordarea îngrijirilor medicale în spital.”
Toate spitalele vor fi eliberate!
Conducerile spitalelor pot decide reorganizarea programului și a permanenței personalului, prin introducerea activității medicale în regim de ture și gărzi, fără afectarea salarizării personalului.
România este “zonă galbenă” COVID-19. Au fost confirmate 576 de cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus. Din păcate, 5 persoane au murit în urma infectării. De ieri și până astăzi autoritățile au confirmat 143 de cazuri noi de infectare cu coronavirus pe teritoriul țării noastre. Dintre cele 576 de persoane confirmate pozitiv, 73 au fost declarate vindecate și externate (51 la Timișoara, 17 la București, 3 la Craiova, unul la Constanța și unul la Iași).