Atenție! Suplimentele alimentare vă pot băga în spital!

Suplimentele alimentare și medicamentele luate după ureche, preferate de români. Medicii trag un semnal de alarmă si spun că acestea pot avea efecte letale dacă nu sunt prescrise de către un specialist.

Românii se tratează singuri!

Avertismentul vine de la Președintele Consiliului Științific din cadrul Agenției Naționale a Medicamentului, prof dr. Anca Buzoianu: “vorbesc de suplimentele alimentare, tot felul de produse pentru slăbit, pentru înfrumusețare. Conțin de multe ori amestecuri din mai multe plante sau compuși care nu sunt izolați si care împreună cu medicamentele pe care le iei în mod obișnuit pot să dea naștere la reacții adverse grave. De exemplu, la pacienții care iau medicamente pentru combaterea hipertensiunii arteriale aceste ceaiuri de slăbit sau suplimente alimentare care promit că fac pacientul mai suplu, mai tânăr, mai…pot să producă aritmii foarte grave sau hipertensiune cu riscul producerii de accident vascular cerebral”.

Prea multe suplimente alimentare!

Medicii spun că în ultima perioadă au pacienți care se prezintă la cabinet cu reacții adverse grave. Asta după ce iau tot felul de suplimente alimentare. Sunt oameni care fac , din cauza suplimentelor alimentare, hepatită toxică sau alte leziuni severe.

Prof  Dr. Anca Buzoianu:  “Ar trebui să ne îngrijoreze faptul că populația este din ce în ce mai dornică să se autotrateze. Există dr. Google și reclamele pe media, pe social media și atunci sunt tentați să își autoadministreze fără să se gândească la faptul că un medicament care se potrivește la un pacient nu neapărat este bun și la alt pacient și pot apărea aceste interacțiuni medicamentoase generatoare de reacții adverse severe.”

Conform legislației în vigoare, nu este necesar ca suplimentele alimentare să fie autorizate pentru punere pe piață. Acestea sunt supuse unei proceduri de notificare, și sunt notificate la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare. Asta dacă au în compoziție doar plante, amestecuri de plante și alte substanțe. La Ministerul Sănătății sunt notificate produsele pe bază de vitamine și minerale.

 

Distribuie acest articol

Articolul precedent

Sănătatea din România, lucru complicat în Parlamentul European

Articolul următor

Pneumolog: Fibroza pulmonară idiopatică este o afecțiune malignă!

Articole în trending