Sunt bani pentru reconstrucţiile mamare după mastectomie. Au venit fondurile pentru Subprogramul Național de Reconstrucție în Spitalul Universitar de Urgență. 5 paciente pot beneficia de aceste intervenții.

O șansă pentru femei

Medic primar în cadrul Secţiei de Chirurgie Plastică a Spitalului Universitar Bucureşti, dr. Ina Petrescu: „Vă anunț cu bucurie că am primit fonduri pe programul Național de Reconstrucție Mamară necesar tratamentului chirurgical a 5 paciente. Mulțumesc celor care au făcut posibil acest lucru și îmi doresc ca cel puțin 10 paciente să poată fi operate în Spitalul Universitar, unde bine știți este o lungă tradiție a operațiilor de reconstrucție mamară și acest lucru minunat trebuie să continue”.

3 000 de românce mor anual din cauza cancerului la sân, iar alte 9 000 sunt diagnosticate cu această afecțiune. România se află pe primul loc în Europa în ce priveşte incidenţa şi mortalitatea cancerului de sân. Una din şase femei suferă de cancer mamar. Percepţia şi frica de boală sunt principalele cauze pentru care boala este diagnosticată în stadii avansate. Majoritatea pacientelor ajung târziu la medic, iar opțiunile de tratament sunt epuizante. De obicei, mastectomia este mai mai indicată procedură terapeutică pentru a mări șansele de supraviețuire.

Sunt bani pentru reconstrucţiile mamare după mastectomie

Toate tratamentele sunt decontate integral de sistemul public de asigurări de sănătate. Cine dorește o astfel de intervenție, trebuie să fie asigurată. Se prezintă la medicul estetician cu o  trimitere de la medicul de familie, plus recomandare de la oncolog cum ca este aptă pentru reconstrucţie şi că boala neoplazică a fost rezolvată sau se află într-o perioadă stabilă.

Este bine de ştiut că reconstrucţia se poate începe în acelaşi timp cu rezecţia oncologică. Specialiștii spun că implantul nu se interpune în  tratamentul citostatic sau radioterapeutic. În medie, 800 de femei suferă anual mastectomii parţiale sau totale.