Rafila: Legea vaccinării este absolut necesară

Legea vaccinării este absolut necesară, spune preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila. Potrivit specialistului, la noi acoperirea vaccinală a scăzut constant în ultimii ani.

Criză de vaccinuri la nivel global

Specialistul român spune că este nevoie de această lege pentru că în România, în acest moment, nu este posibilă stocarea vaccinurilor pe o perioadă mai lungă.

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, prof. dr. Alexandru Rafila: “În ciuda faptului că Ministerul Sănătăţii a lansat proceduri de achiziţie publică, nu s-a reuşit achiziţionarea de vaccinuri. Există o criză de vaccinuri la nivel global, mai ales pentru unele dintre ele. Mai mult, chiar s-a schimbat programul de vaccinare, ca să se adapteze la disponibilităţile pieţei, nu neapărat la nevoile de sănătate publică. (…) Legea vaccinării este absolut necesară. A stat prea mult timp în Parlament fără să existe o decizie finală. În momentul de faţă ea a fost aprobată de Senatul României, a fost adoptată de Comisia de Sănătate a Camerei Deputaţilor. Este momentul ca ea să fie adoptată de plenul Camerei Deputaţilor.”

Legea vaccinării este absolut necesară

Profesorul Rafila spune că atât medicii, cât și autoritățile trebuie să se implice pentru a asigura la timp toate vaccinurile din schema națională de vaccinare. Acesta a menţionat responsabilitatea părinţilor. Și asta  în condiţiile în care copiii nevaccinaţi riscă să îi îmbolnăvească şi pe ceilalţi, chiar dacă aceştia au fost vaccinaţi.

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, prof. dr. Alexandru Rafila: “Vaccinul nu este unul perfect, nu există un vaccin perfect care să producă imunitate 100% şi, în ciuda administrării vaccinului, va rămâne un mic procent de copii care nu sunt imuni în faţa bolii. Şi atunci, dacă scădem acoperirea vaccinală sub 95% – care reprezintă ţinta OMS – este posibilă răspândirea în focare epidemice a bolii prevenibile prin vaccinare. Cred că acest lucru s-a întâmplat în cazul epidemiei de rujeolă. România înregistrează şi numeroase cazuri de rubeolă, numeroase cazuri de tuse convulsivă, cazuri de tetanos. Difteria este la graniţele României. S-au înregistrat cazuri de difterie în Ucraina şi lucrul acesta trebuie foarte clar ştiut pentru că difteria, la o populaţie care nu este protejată – mai ales populaţie infantilă – este o boală care poate produce ravagii.”

Vaccinare antigripală necesară în contextul pandemiei de coronavirus

Persoanele în vârstă sau cele care suferă de boli cronice ar trebui să se vaccineze antigripal în această toamnă, susține specialistul. Mai ales în acest context de pandemie cu coronavirus. Există probabilitatea ca o persoană să se infecteze cu ambele virusuri în același timp.

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, prof. dr. Alexandru Rafila: “În perioada toamnei vom co-exista cu două virusuri care produc infecţii respiratorii serioase. Este vorba despre noul coronavirus, care va continua să circule şi în toamnă. Este vorba despre virusurile gripale. Ambele tipuri de virus se transmit exact pe aceeaşi cale, produc infecţii pulmonare, iar măsurile de prevenţie generală sunt simetrice. Practic, igiena tusei, spălatul pe mâini, utilizarea unei măşti previn atât gripa, cât şi infecţia cu noul coronavirus. În plus, la gripă, avem un vaccin care poate să prevină boala la o proporţie mare dintre cei vaccinaţi. Este recomandat să fie administrat, pentru că o infecţie simultană atât cu noul coronavirus, cât şi cu unul dintre virusurile gripale reprezintă o provocare, mai ales pentru o persoană vârstnică sau care are boli cronice.”

Profesorul Rafila a făcut aceste prezicări în cadrul dezbaterii online “Săptămâna mondială a imunizării – săptămâna speranţei în lupta cu epidemiile”.

Distribuie acest articol

Articolul precedent

Exportul anumitor medicamente și dispozitive, suspendat

Articolul următor

Vor fi achiziționate 3 milioane de doze de vaccin antigripal

Articole în trending