Pregătiri pentru valul doi al pandemiei de COVID-19

Pregătiri pentru valul doi al pandemiei de COVID-19. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă spune că la nivelul Protecţiei Civile Europene se fac pregătiri pentru un astfel de scenariu. Nimeni nu știe însă dacă valul doi va fi mai mare sau mai mic decât cel din prezent.

“Avem obligația să ne pregătim”

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat la un post de televiziune că la nivelul țării noastre stocurile au început să se completeze.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat: “Cine se aşteaptă să venim şi să spunem ‘staţi liniştiţi, nu va fi nicio problemă’, înseamnă că se aşteaptă la o declaraţie total neprofesionistă. Cine ne atacă pentru că spunem că urmează poate un val doi înseamnă că nu înţelege cu ce ne confruntăm. Trebuie să înţeleagă că noi, cei de la situaţii de urgenţă, de la sănătate publică nu putem să spunem ‘staţi liniştiţi, nu va fi nimic’. Noi avem obligaţia acum, mai mult, să ne pregătim. Să ne pregătim stocurile, să nu ne luaţi dumneavoastră la întrebări în luna septembrie sau octombrie că de ce nu suntem pregătiţi. Pentru că exact asta e de făcut. Ce nu am făcut în ani de zile acum e momentul să facem. Şi la nivel european, România fiind implicată în stocurile europene, se lucrează în acest sens. (…) La nivel de România stocurile noastre încep să se completeze, să se umple.”

Pregătiri pentru valul doi al pandemiei de COVID-19

Raed Arafat este de părere că o relaxare totală în acest moment nu este indicată. În cazul unui al doilea val de coronavirus, trebuie luate și adaptate anumite măsuri.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat: “Trebuie să fie o formă măcar pentru perioada cât încă avem măsuri. La momentul în care decidem că am intrat în no measures, nu avem măsuri, ne-am relaxat, atunci poate să dispară şi să revină. Poate dacă vedem că începem să creştem din nou sau dacă apare valul doi. Pentru că dacă apare valul doi, e clar că anumite măsuri vor trebui luate şi adaptate. Poate dacă ne pregătim mai bine, nu trebuie să luăm măsuri atât de dure pe cât am luat. Asta o să vedem, dar o formă de stare de alertă, ca să punem să mergem mai departe, va trebui. Care va fi conţinutul ei, cum va fi conţinutul ei? Care sunt lucrurile care pot fi scoase, cum am spus achiziţiile directe, care pot să fie scoase şi nu sunt necesare în această fază. Se poate discuta la nivel politic să se ajungă la o înţelegere.”

 

Distribuie acest articol

Articolul precedent

A început marea testare în București!

Articolul următor

A crescut alarmant numărul pacienților cu tuberculoză

Articole în trending