Peste 75% din cei vaccinați în ultima săptămână nu aveau programare. Potrivit președintelui CNCAV, oamenii s-au prezentat la centrele de vaccinare pentru a fi imunizați împotriva COVID-19 cu prima doză.
Oamenii sunt încurajați să se vaccineze chiar și fără programare
Medicul militar Valeriu Gheorghiță precizează că în perioada 24 mai – 2 iunie, au fost vaccinate 148.721 de persoane cu prima doză, dintre care fără programare 112.696.
Președintele CNCAV. col. dr. Valeriu Gheorghiță: “Este un lucru aşteptat, ne bucurăm că există în continuare o adresabilitate crescută către centrele de vaccinare şi, de aceea, încurajăm cât mai multe persoane care doresc să se vaccineze să se prezinte chiar şi fără programare în centrele de vaccinare pe tot parcursul programului de lucru.”
Peste 75% din cei vaccinați în ultima săptămână nu aveau programare
Președintele CNCAV, col. dr. Valeriu Gheorghiță: “La nivelul unităţilor sanitare, sunt, în momentul acesta, 107 spitale publice care au activitate de vaccinare şi au fost vaccinate 1.955 persoane, pacienţi internaţi în spital, din 30 de judeţe. De asemenea, sunt în activitate 23 de spitale private care au activitate de vaccinare pentru pacienţii internaţi, au fost vaccinate 248 de persoane din 13 judeţe şi în această săptămână demarează activitatea în alte 35 de spitale publice din 15 judeţe şi cinci spitale private din cinci judeţe.”
De asemenea, în cabinetele medicilor de familie au fost vaccinate împotriva COVID-19 peste 85.000 de persoane.
Președintele CNCAV, col. dr. Valeriu Gheorghiță: “De la demararea campaniei din data de 4 mai şi până la acest moment, sunt 2.127 de cabinete de medicină de familie care au activitate de vaccinare. Sunt aproape 2.900 de contracte încheiate între medicii de familie şi Casele de Asigurări de Sănătate. Dintre cele 2.127 de cabinete de medicină de familie care au activitate de vaccinare, 1.062 de cabinete sunt în mediul urban şi 1.065 în mediul rural. În total, au fost vaccinate, până pe data de 2 iunie, 85.709 persoane prin cabinetele de medicină de familie, dintre care 36.374 (42%) în localităţi din mediul urban şi 49.335 (57%) în mediul rural.”