Noul coronavirus închide școlile. Autoritățile au anunțat că, în perioada 11-22 martie, vor fi suspendate cursurile. Numărul cazurilor de infecție cu COVID-19 de pe teritoriul României a ajuns la 17.
17 români infectați cu coronavirus
Autoritățile spun că această măsură preventivă ar putea fi prelungită în funcție de evoluția numărului de cazuri. Această măsură se referă la toate unitățile de învățământ preuniversitar, fie de stat, fie privat.
Premierul interimar, Ludovic Orban: ” Vrem să vedem și evoluția bolii, număr de cazuri, iar grija noastră este de a-i feri pe copii de orice risc de contaminare care ar putea apărea la școală. Măsura se aplică de miercuri, pentru doar 8 zile de curs, am lăsat un timp de adaptare ca părinții să găsească o soluție. De altfel, am coroborat această măsură cu cea care vizează posibilitatea ca angajații de la stat sau privat care pot să lucreze de acasă să o facă. Atât timp cât se poate să permitem efectuarea acestor lucrări de la domiciliu. Am dat o posibilitate suplimentară.”
Noul coronavirus închide școlile
Pe teritoriul țării noastre există în acest moment 17 persoane infectate cu noul coronavirus. Numărul cazurilor din București a ajuns la 5. Ministrul Sănătății spune că la Institutul de Boli Infecțioase “Matei Balș” a fost eliberat tot etajul de terapie intensivă pentru această situație. România are în acest moment 2 000 de paturi de terapie intensivă, însă trebuie văzut câte pot fi disponibilizate. Autoritățile fac apel la conștiința oamenilor și reamintesc faptul că sancțiunile sunt dure pentru cei care nu respectă regulile. În cadrul ședinței Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență s-a mai aprobat, începând din data de 10 martie, suspendarea transporturilor rutiere şi feroviare către Italia şi din această ţară către România. Măsura este valabilă până pe 31 martie cu posibilitatea de prelungire. Românii care se vor îmbarca din Italia spre România vor intra în carantină pe teritoriul țării noastre.