Ministrul Sănătății se așteaptă la o scădere a cazurilor COVID-19

Ministrul Sănătății se așteaptă la o scădere a cazurilor COVID-19. Dar nu acum, ci după a două jumătate a lunii octombrie.

Respectarea regulilor este foarte importantă

Nelu Tătaru a mai spus că România se află în acest moment pe a doua cocoaşă a primul val pandemic.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru: “Avem o lună septembrie destul de încărcată: redeschiderea şcolilor, cinematografelor, sălilor de spectacole, reîntoarcerea din concedii, aglomerarea mijloacelor de transport în comun, campania electorală, alegerile de pe 27 septembrie. Fiecare din aceste activităţi are nişte norme de aplicare şi funcţionare în vederea bunei desfăşurări şi cu riscurile cât mai mici. Respectarea acestor reguli înseamnă rămânerea pe un platou, în jur la 1.500 cazuri, sau alternând în jurul acestei cifre. Dacă menţinem, atunci putem să ne gândim în a doua jumătate a lunii octombrie că putem avea şi o pantă descendentă. Mergem, deocamdată, pe acel platou. Suntem pe a doua cocoaşă a primul val pandemic. Sperăm să putem gestiona cu bine şi acest început de şcoală. În măsura în care rămânem în acelaşi registru, sperăm ca în a doua jumătate a lunii octombrie să mergem pe o pantă descendentă.”

Ministrul Sănătății se așteaptă la o scădere a cazurilor COVID-19

Totodată, ministrul Sănătății spune că pentru limitarea răspândirii noului coronavirus este foarte important ca populația să respecte regulile. De asemenea,  acesta a mai prezizat că o evaluare completă asupra efectelor redeschiderii şcolilor va fi gata la sfârşitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru: “Deocamdată gestionăm toate cazurile şi cele care apar noi în urma testărilor. Dar reperele noastre rămân adresabilitatea la unităţile de primiri urgenţe, terapie intensivă şi numărul de decese.”

    Distribuie acest articol

    Articolul precedent

    Testele RT-PCR, decontate din bani europeni

    Articolul următor

    Trei spitale pentru copii din București sunt spitale suport COVID

    Articole în trending