Risc foarte mare ca Botoșaniul să devină a doua Suceavă. Declarația a fost făcută de ministrul Sănătății care spune că acolo sunt foarte multe cadre medicale de la Spitalul Județean de Urgență infectate cu noul coronavirus. Mai mult, acesta spune că evoluția numărului de cazuri depinde numai comportamentul oamenilor în zilele care urmează.
Cum poate fi controlat focarul din Botoșani?
Nelu Tătaru a concluzionat după vizita în teritoriu că focarul de la unitatea sanitară poate fi controlat prin…refacerea mentalității. Este un risc foarte mare ca Botoșaniul să devină a doua Suceavă
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru: “Am venit să reevaluez Spitalul Judeţean Botoşani. Având în vedere că atunci când am fost prima dată era atâta siguranţă încât am văzut unde s-a ajuns. Avem un management nou, avem un director la DSP nou. Avem 225 de pacienţi, 125 sunt cadre medicale în acest moment în spital. Rămâne ca refacerea circuitelor, refacerea mentalităţii, ca să zic aşa, precum şi a încrederii personalului medical să facă ca acest focar care devine Botoşaniul să îl putem controla.”
Vizita ministrului la Botoșani vine după ce în urmă cu câteva zile managerii Spitalului Județean și cel al DSP au fost suspendați din funcții prin Ordin de ministru.
“Urmează un weekend de foc ”
Nelu Tătaru atrage atenția că tot ce se va întâmpla în acest weekend poate da peste cap sau nu orice focar. Numai de noi depinde evoluția cazurilor de infectări cu noul coronavirus.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru: “Ţine foarte mult de noi. Se vorbeşte de o relaxare în perioada când expiră această prelungire a decretului prezidenţial. În condiţiile în care sărbătorile pascale au fost relativ liniştite, preconizăm 10.000- 12.000 în ultima săptămână, acum. Rămâne 1, 2 şi 3 mai, având în vedere ce am putut vedea ca şi migrare populaţională. Dacă la fel, avem o linişte de 1, 2 şi 3 mai, rămâne ca în următoarele două săptămâni, până pe 15, să vedem o scădere a numărului de cazuri, o scădere a numărului de decese şi o scădere a numărului de cazuri care sunt internate în terapie intensivă. Dacă se petrece acest lucru, putem gândi după 15 mai nişte măsuri ca să ridice nişte restricţii.”
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 262 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 221 de pacienți. Numărul total al cazurilor de COVID 19 a ajuns la 12.240. Din păcate, 695 de persoane au murit în urma infectării cu noul coronavirus.