Medicamentele biosimilare sunt în atenția autorităților. Reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate spun că, în acest moment, la noi se folosesc numai 2 medicamente biosimilare.
Ce este un medicament biosimilar?
Medicamentele biosimilare sunt medicamente biologice. Ingredientul activ este produs din organisme vii, cum ar fi celulele de plante sau animale, bacterii și virusuri. Este un succesor al unui medicament biologic pentru care exclusivitatea a expirat. Specialiștii spun că biosimilarul are aceeași eficacitate și siguranță clinică ca și medicamentul original.
Șef departament Politici și Stategii din cadrul Agenției Naționale a Medicamentului, farmacist Anca Crupariu: “În momentul în care vorbim de o autorizație de punere pe piață emisă printr-o decizie a Comisiei Europene, care are în spate un întreg process de documentație, nu putem vorbi decât de medicamente sigure. Biosimilarul care este aprobat reprezintă certitudinea evaluării siguranței și eficacității. Demonstrarea biosimilarității este un proces extreme de complex pentru că vorbim de similaritate, nu identitate ca în cazul genericelor.“
Medicamentele biosimilare, în atenția autorităților
Vicepreședintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate spune că aceste medicamente sunt o alternativă terapeutică echivalentă şi mai puţin costisitoare faţă de produsele biologice existente.
Vicepreședintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Răzvan Vulcănescu: “Ținând cont de faptul că prețul medicamentelor biosimilare este cu cel puțin 20 la sută mai mic decât prețul medicamentelor biologice și având în vedere imperativul folosirii cât mai judicioase a Fondului Național al Asigurărilor de Sănătate este de la sine înțeles că instituția pe care o reprezint este interesată ca în lista de medicamente să existe cât mai multe produse biosimilare.“
Răzvan Vulcănescu a mai spus că medicamentele biosimilare le-ar permite, ca din aceleași fonduri să susțină tratamentul pentru un număr semnificativ mai mare de pacienți. Acesta a vorbit despre necesitatea unei politici unitare a biosimilarității la nivel național.