Medic amendat pentru nerespectarea normelor de igienă în sala de operație

Medic amendat pentru nerespectarea normelor de igienă în sala de operație. Inspectorii Direcției de Sănătate Publică i-au dat amendă medicului de la Spitalul “Grigore Alexandrescu”, care ar fi operat fără echipament de protecţie şi cu ceasul la mână.

“Nu a respectat procedura de protocol în Blocul Operator”

Managerul unității sanitare a declarant că reprezentanții Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii şi Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti au fost în control. Asta după ce în presă au apărut imagini cu medicul din sala de operație.

Managerul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”, dr. Alexandru Ulici: “Corpul de Control al ministrului Sănătăţii şi DSP au fost deja la noi şi s-a aplicat o amendă doamnei doctor pe persoană fizică pentru nerespectarea procedurii de protocol de bloc operator. Amenda, din câte ştiu eu, este între 1.000 şi 2.000 de lei. (…) Noi am constituit o comisie de cercetare disciplinară. Vom analiza filmulețul, dar ne este foarte greu pentru că nu este cursiv. Este făcut din bucăți și nu putem identifica momentul în care a fost făcut și nici pacientul. Cu ceasul este evident, este la vedere.”

Medic amendat pentru nerespectarea normelor de igienă în sala de operație

Potrivit managerului, micuțul pacient nu a fost nici o clipă pus în pericol. Alexandru Ulici spune că în unitatea sanitară pe care o conduce se face tot ce este necesar pentru siguranța pacientului.

Managerul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”, dr. Alexandru Ulici: “Indiciile ne arată, dar nu știm nimic sigur, că imaginile ar fi fost filmate la terminarea intervenției chirurgicale.În acel moment nu se mai  pune în pericol starea de sănătate a pacientului. Acesta nu a fost nicio secundă, cel puţin din câte se vede, pus în pericol.”

Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” este unul dintre cele mai mari  unități sanitare de copii de la noi din țară. Aici sunt internați în fiecare an aproape 30 de mii de copii.

Distribuie acest articol

Articolul precedent

Chimioterapia, fără efect din cauza bacteriilor rezistente la antibiotice

Articolul următor

Nu avem nici un caz de coronavirus confirmat

Articole în trending