La Ministerul Sănătății și în DSP-uri este nevoie de eficientizare

La Ministerul Sănătății și în DSP-uri este nevoie de eficientizare și organizare spune noul ministru al Sănătății. Ioana Mihăilă afirmă că este o nevoie acută de un department de digitalizare.

Pașii pe care îi va face noul ministru al Sănătății

Medicul Ioana Mihăilă spune că va continua proiectele începute de către Vlad Voiculescu. De asemenea, se va începe evaluarea DSP-urilor.

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă: “Avem în plan o reorganizare şi o eficientizare atât la nivelul Ministerului Sănătăţii, cât şi la nivelul deconcentratelor, direcţiilor de sănătate publică. Deja am început sub conducerea doamnei doctor Moldovan evaluarea directorilor din direcţiile de sănătate publică, lucru pe care îl vom continua şi acesta este primul pas pe care îl vom face. Dacă este să vorbesc despre nevoi acute în Ministerul Sănătăţii, este nevoia acută a unui departament de digitalizare. (…) Acesta este un al doilea prim pas pe care îl vom face.”

La Ministerul Sănătății și în DSP-uri este nevoie de eficientizare

Oficialul a vorbit și despre campania de vaccinare, unde apreciază că este necesară o continuare a campaniei de informare.

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă: “În ceea ce priveşte reducerea cererii pentru vaccinare, cred că trebuie continuată comunicarea şi de către noi, şi de către presă, dar şi de către alţi actori relevanţi în domeniu, cred că trebuie implicaţi şi medicii de familie, pentru că sunt cei mai aproape de pacienţi ca să începem să creştem dorinţa de vaccinare a populaţiei.”

    Distribuie acest articol

    Articolul precedent

    Noul Ministru al Sănătății și-a preluat mandatul

    Articolul următor

    Situația de la ATI este legată și de personalul medical

    Articole în trending