Ivermectina nu își dovedește momentan eficiența în tratamentul COVID-19

Ivermectina nu își dovedește momentan eficiența în tratamentul COVID-19, spune medicul infecționist Andreea Moldovan.  De altfel, specialiștii atrag atenția că folosirea medicamentului pentru oameni este extrem de periculoasă și poate duce la deces.

Un medicament trebuie utilizat când își dovedește siguranța

Preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România spune că un medicament nu trebuie utilizat decât în momentul în care își dovedeşte eficacitatea şi siguranţa.

Preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România, Dumitru Lupuleasa: “Am văzut că în această perioadă se vorbeşte mult de o anumită grabă cu care ar trebui îmbrăţişate tot soiul de molecule, tot soiul de medicamente. Nu, un medicament până nu îşi dovedeşte, pe lângă eficacitate, siguranţă în administrare nu trebuie utilizat decât în momentul în care de la agenţiile de reglementare, fie că este vorba despre Agenţia Europeană, fie că este vorba de FDA sau de agenţia din România, să avem siguranţa în ceea ce priveşte utilizarea corectă a acestuia.”

Ivermectina nu își dovedește momentan eficiența în tratamentul COVID-19

Medicul Andreea Moldovan susține că studiile pe care se bazează utilizarea ivermectinei în tratamentul noului coronavirus sunt deocamdată “inconsistente” din punct de vedere ştiinţific. Ivermectina nu e aprobată pentru uz uman în România decât extern, ca unguent.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, dr. Andreea Moldovan: “Practic, ivermectina este un medicament antiparazitar folosit atât în uz uman, cât mai ales în uz veterinar. Ca utilizare umană se recomandă mai ales sub forma unor creme, în tratamentul acneei rozacee, de exemplu, astfel încât nu este un medicament actualmente care să dovedească eficienţa în tratamentul infecţiei COVID. Studiile pe care se bazează utilizarea ivermectinei sunt deocamdată inconsistente, pot să spun, din punct de vedere ştiinţific. Şi considerăm că este un risc de a folosi astfel de medicamente care încă nu au fost testate şi considerate sigure şi eficiente în tratamentul COVID.”

Reprezentanții Ministerului Sănătății au solicitat Agenţiei Naţionale a Medicamentului o opinie cu privire la folosirea aceastui medicament în tratamentul infecției cu SARS-CoV-2.

 

 

 

 

 

    Distribuie acest articol

    Articolul precedent

    Administrarea vaccinului Moderna începe din 1 februarie

    Articolul următor

    Ministerul Sănătății răspunde intrebărilor venite de la medici referitoare la vaccinarea anti-COVID

    Articole în trending