Începe etapa a III-a de vaccinare anti-COVID-19. Listele de așteptare devin funcționale pentru persoanele peste 16 ani care vor să se imunizeze. În localităţile cu rata de infectare de peste 4,5 la 1.000 de locuitori, va începe vaccinarea propriu-zisă a celor care s-au programat deja.
Programul pe județe pentru deschiderea listelor de așteptare
Reprezentanții CNCAV au anunțat că listele de asșteptare se vor deschide succesiv, pe județe.
9:00-11:00 Centre de vaccinare din județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna.
11:00-13:00 Centre de vaccinare din județele Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova.
13:00-15:00 Centre de vaccinare din județele Sălaj, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Începe etapa a III-a de vaccinare anti-COVID-19
De altfel, premierul României a precizat încă o dată că vaccinarea nu este obligatorie, dar este singura soluţie pentru a reveni la normalitate cât mai curând.
Premierul României, Florin Cîțu: “Dacă doriţi să vă vaccinaţi, înscrierea se face prin intermediul listelor de aşteptare. Peste 1,5 milioane de beneficiari sunt înscrişi pe platforma electronică, din care aproximativ 500.000 sunt din rândul populaţiei generale. Programarea se face online sau prin call center! Apoi veţi primi notificarea locului disponibil în centrul pentru care aţi optat.”
Potrivit CNCAV, persoanele înscrise pe listele de așteptare vor fi norificate în funcţie de categoriile de vaccinare stabilite ca prioritare.
* persoanele din categoria 2a (populaţia de risc), cu vârsta peste 65 de ani sau cu boli cronice;
* persoanele din categoria 2b (lucrători din domenii esenţiale);
* persoanele eligibile pentru etapa a III-a de vaccinare (populaţia generală).
CNCAV: “Beneficiarul va avea posibilitatea să se programeze la vaccinare, iar, dacă nu există locuri disponibile în centrul ales, poate opta pentru înscrierea pe lista de aşteptare aferentă centrului respectiv. Ulterior, locurile libere dintr-un anumit centru de vaccinare vor fi disponibile doar pentru persoanele înscrise în lista deschisă pentru acel centru, cu respectarea prioritizării: 75% persoane din cadrul populaţiei cu risc şi 25% lucrători din domenii esenţiale, iar în centrele în care rămân locuri libere vor putea să se programeze persoanele din etapa a III-a.”