În București există o capacitate dublă de imunizare față de cantitatea de vaccin disponibilă, spune ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.
Numărul de vaccinuri va crește constant în următoarele săptămâni
Președintele României a vizitat alături de ministrul Sănătății cel mai mare centru de vaccinare din țară, cel de la Romexpo, care va funcționa chiar de mâine.
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu: “Suntem în cel mai mare centru de vaccinare din Bucureşti şi din ţară, în momentul acesta. Să avem noi vaccin cât putem vaccina aici. (…) Principala limitare, aşa cum am încercat să transmit în ultimele zile, este cea a numărului de doze de vaccin disponibil. Practic, în Bucureşti, avem capacitate dublă de vaccinare faţă de vaccinurile disponibile în acest moment. Numărul de vaccinuri care ne sunt disponibile şi ne vor fi disponibile în săptămânile şi lunile următoare va creşte consistent de la o săptămână la alta, dar, în momentul acesta, capacitatea de vaccinare, adică locurile amenajate şi personalul pe care îl avem deja organizat şi care în altă parte încă se organizează, este deja mai mult decât suficientă pentru numărul de vaccinuri pe care îl avem disponibil.”
În București există o capacitate dublă de imunizare față de cantitatea de vaccin disponibilă
În acest moment, sunt organizate mai multe centre de vaccinare pentru a fi pregătite fazele următoare. Este foarte importantă însă cantitatea de vaccin pe care România ar urma să o primească.
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu: “Sunt alte ţări în această lume care nu au văzut o doză de vaccin. O prietenă din Japonia îmi spunea zilele trecute că în Japonia vor ajunge vaccinuri abia din luna martie, cel mai probabil. Avem privilegiul de a fi parte a unui club select şi anume comunitatea europeană şi asta ne dă acces la cantităţi limitate în acest moment la vaccin, dar vor fi cantităţi din ce în ce mai mari din aceste vaccinuri. Ştim că cei de la Pfizer şi-au mărit capacitatea de producţie şi vor livra mai multe vaccinuri din primul trimestru. Şi alte vaccinuri sunt în curs de aprobare de către Agenţia Europeană a Medicamentului. Deci, nu se pune problema de o limitare voluntară a numărului de vaccinuri în acest moment, ci, pur şi simplu, ne adaptăm unor realităţi. Realitatea este că România deja a început să vaccineze, România deja a primit vaccin, e un privilegiu şi lucrurile evoluează.”
Sursa foto: Administrația Prezidențială