Generalul medic Ionel Paul Oprea va coordona DSP București

Generalul medic Ionel Paul Oprea va coordona DSP București. Decizia a fost luată de ministrul Sănătății care spune că secretarul de stat va rămâne la coordonare până la remediarea deficiențelor constatate la nivelul acestei instituții.

200 de milioane de lei pentru decontarea testelor RT-PCR

Ministerul Sănătății a alocat Direcției de Sănătate Publică București  peste 50, 9 milioane de lei pentru decontarea testelor RT-PCR realizare în centrele acreditate din Capitală. Pentru realizarea plăților este necesar ca reprezentanții DSPMB să solicite deschiderea liniei de finanțare.

Comunicat de presă Ministerul Sănătății: “Menționăm că, o primă solicitare de acest fel a fost înregistrată de MS la începutul acestei săptămâni pentru suma de 1,7 milioane de lei. Pentru această sumă au fost depuse documente justificative. Ieri, 6 august 2020 a mai fost depusă o nouă solicitare pentru suma de peste 8, 1 milioane de lei pentru care se așteaptă documentele justificative. Având în vedere aceste aspecte, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a cerut directorului general pentru asistență medicală și sănătate publică din cadrul MS, în subordinea căruia se află direcțiile de sănătate publică să înceapă de urgență demersurile pentru finanțarea solicitărilor și să ia măsurile necesare pentru urgentarea finanațării activității de testare de la nivelul unităților medicale din Capitală.”

Generalul Ionel Paul Oprea va coordona DSP București

Reprezentanții Ministerului spun că vor continua și intensifica activitățile de identificare a infecției cu SARS-CoV-2.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru: “Am introdus decontarea testelor RT-PCR în programul național în luna martie a acestui an. Am pornit de la 1 centru în care se prelucrau probele și, după o muncă susținută de aproape 5 luni, am ajuns la peste 130 de centre de testare evaluate și încluse în program. Dorim o creștere a numărului de puncte de testare și o intensificare a activităților. Există un buget de aproximativ 200 milioane de lei pentru decontarea testelor RT –PCR care va fi suplimentat dacă este necesar.”

De asemenea, ministrul Sănătății l-a desemnat pe secretarul de stat, general medic Ionel Paul Oprea să preia, în cadrul atribuțiilor ce le deține la nivelul MS, coordonarea activității Direcției de Sănătate Publică București până la remedierea deficiențelor constatate la nivelul acestei instituții. Ministrul Sănătății a solicitat secretarului de stat și continuarea evaluării activității acestei instituții demarată de echipa condusă de directorul general Bogdan Nica.

 

    Distribuie acest articol

    Articolul precedent

    Testarea în masă a populației, exclusă!

    Articolul următor

    50 de decese și 1.378 de noi cazuri de  infectare cu SARS–CoV-2

    Articole în trending