Dr. Gheorghiță: Vaccinarea este cea mai eficientă cale prin care putem reveni la normalitate

Vaccinarea este cea mai eficientă cale prin care putem reveni la normalitate, spune coordonatorul  campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, dr. Valeriu Gheorghiță.

“Vaccinarea scade consumul de antibiotice”

Medicul infecţionist de la la Spitalul Militar Central, dr. Valeriu Gheorghiță este convins că vaccinare împotriva infecţiei cu SARS-CoV-2 poate fi cea mai eficientă și scurtă cale prin care putem reveni la normalitate.

Coordonatorul  campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, medicul infecționist Valeriu Gheorghiță: “În ceea ce priveşte infecţia cu SARS-CoV-2, boala COVID-19, trebuie să înţelegem cu toţii că avem, până la urmă, o veste extraordinară, aceea a perspectivei unui vaccin în perioada imediat următoare, motiv pentru care avem o rază de speranţă, avem un motiv de care să ne legăm şi un orizont de aşteptare şi cred cu toată tăria că este cea mai eficientă şi mai scurtă cale prin care noi putem, cu toţii, să revenim la normalitate, aşa cum o ştiam anterior,”

Vaccinarea este cea mai eficientă cale prin care putem reveni la normalitate

Medicul a mai atras atenția asupra faptului că antibioticul luat după ureche ar putea duce după pandemie la o rezistență extrem de crescută la antibiotic. Declarațiile au fost făcute în cadrul dezbaterii “Conştientizarea consumului de antibiotice în timpul pandemiei de COVID-19”.

Coordonatorul  campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, medicul infecționist Valeriu Gheorghiță: “În momentul de faţă avem suficiente date disponibile care ne spun cât se poate de clar că azitromicina nu are beneficii şi nu se recomandă la pacientul cu infecţie SARS-CoV-2, pentru că nu aduce beneficii clinice, iar pe noi ne interesează beneficiile clinice reale şi nu efectul placebo, nu ideea de a administra un tratament unui pacient, fără să aibă nevoie. Majoritatea formelor uşoare de infecţie cu SARS-CoV-2 la pacienţii tineri, fără comorbidităţi, sunt auto-limitate şi avem nevoie doar de tratament simptomatic, fără necesitatea unui tratament antiviral şi, categoric, fără nevoia unui tratament antibiotic, dacă pacientul nu are o boală cronică, nu are semne de supra-infecţie bacteriană. Lucrurile trebuie judecate de la caz la caz. Altfel, ne vom trezi după terminarea pandemiei cu o rezistenţă extrem de crescută a pneumococului rezistent sau stafilococului.”

Sursa foto: Spitalul Militar Central

 

    Distribuie acest articol

    Articolul precedent

    Nu mai sunt locuri la ATI în Capitală

    Articolul următor

    Medicii rezidenți vor fi repartizați de săptămâna viitoare

    Articole în trending