De ce au apărut noi tulpini SARS-CoV-2? Reprezentanții Ministerului Sănătății spun ca acestea apar din cauza răspândirii virusului, care a suferit mutații și explică de unde vin aceste mutații.
Când apar mutațiile unui virus?
Mutațiile sunt rezultatul unor erori care apar în momentul copierii materialului genetic – aceasta este o etapă a procesului de multiplicare a virusului. Cum are loc multuplicarea virusului?
Ministerul Sănătății: “Virusul pătrunde într-o celulă din corp și începe să se multiplice. Multiplicarea presupune copierea materialului genetic al virusului și sinteza de noi componente virale. Ulterior, acestea sunt asamblate în noi virusuri. Când celula își atinge limita de producție, se sparge și eliberează virusurile nou formate. Tot din cauza unor mutații, virusul SARS-CoV-2 a început să se transmită de om la om. ”
De ce au apărut noi tulpini SARS-CoV-2?
Specialiștii arată că mutațiile sunt procese care nu pot fi prevenite sau prevăzute. Cu cât numărul oamenilor infectați este mai mare, cu atât sunt mai mari șansele ca un virus să sufere mutații. Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) a publicat lista cu cele trei variante noi de virus, care au apărut în urma unor mutații și care pot ridica îngrijorări din cauza creșterii ratei de transmitere sau posibilității de a scăpa de sub supravegherea răspunsului imun.