Cozi în fața unităților medicale! S-au reluat consultațiile și internările care nu sunt urgențe în spitalele non COVID, iar bolnavii care nu au fost la medic în această perioadă așteaptă să îi vadă medicul specialist.
Rămâne interzis accesul aparținătorilor în spitale
Chiar dacă s-au reluat consultațiile toată lumea trebuie să respecte reguli stricte și clare. Epidemiologii recomandă totuși să se evite pe cât posibil internarea. Tratamentul, acolo unde se poate, să fie făcut la domiciliu sau în ambulatoriu. Toți pacienții care se internează trebuie considerați ca fiind potențial infectați.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat: “Se reia asigurarea asistenţei medicale ambulatorie pentru cazurile care nu reprezintă urgenţă şi care nu au potenţial de agravare. Cu condiţia organizării activităţii astfel încât consultaţiile să fie efectuate doar cu programare şi interzicerea staţionării pacienţilor în zonele de aşteptare. Precum şi activităţile de internare a pacienţilor care nu sunt urgenţe medicale la nivelul unităţilor medicale non-COVID. Cu menţinerea interdicţiilor de acces a aparţinătorilor. Este obligatorie organizarea unui sistem de informare a acestora despre starea pacienţilor internaţi.”
Cozi în fața unităților medicale!
La prezentarea în spital se va realiza triajul tuturor persoanelor și în funcție de simptomatologia prezentată. Cazurile suspecte vor fi internate în zone speciale de izolare (zone tampon), urmând a fi testate prin RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2. Pacienții suspecți (care poartă obligatoriu mască) vor fi preluați de la triaj și conduși în zona tampon. Pe un circuit separat față de restul bolnavilor. Daca numărul pacienților nu permite internarea lor singuri în salon, aceștia pot fi internați câte doi într-un salon. În acest caz trebuie să se respecte o distanță de minim 2 metri. Pacienții vor purta mască pe toată perioada internării în zona tampon. Personalul medical din zona tampon va fi echipat corespunzător. Vor avea halat de unică folosință peste uniforma de spital, mănuși, boneta, mască. În cazul pacienților internați în zona tampon, având rezultat pozitiv, medicul curant/de gardă sună la 112. Pacientul va fi transferat la cel mai apropiat spital dedicat managementului pacienților infectați COVID-19 conform reglementarilor legale în vigoare. Salonul va fi dezinfectat înainte de internarea următorului pacient. În cazul ambulatoriilor, consultațiile se fac numai cu programare telefonică prealabilă. Se va face triaj înainte de consult. Personalul medical trebuie să fie echipat corespunzător și pacienții nu au voie să aștepte pe holuri sau în fața cabinetelor.
