Cerere neașteptat de mare de vaccinuri gripale în România. Una dintre comaniile producătoare spune că a mărit de 4 ori numărul de doze față de anul trecut.
Vaccinurile vor fi distribuite în farmacii în baza precomenzilor
Principala companie producătoare de vaccin antigripal a menționat că în acest moment suplimentarea numărului de doze de vaccin antigripal nu este posibilă.
Comunicat de presă Sanofi Pasteur: “Subliniem că România este o țară prioritară pentru Sanofi, iar numărul de doze de vaccin gripal pe care îl distribuim în acest sezon este de 4 ori mai mare decât în sezonul precedent, răspunzând nevoilor estimate de către autorități pentru sistemul public (Programul Național de Vaccinare) și comunicate de către distribuitori pentru piața privată (farmacii cu circuit deschis). Distribuția vaccinului gripal se realizează în termenele agreate, conform calendarului de livrare stabilit pentru numărul de doze precomandate. Precizăm că distribuția pe piață a vaccinului gripal se face exclusiv prin intermediul distribuitorilor cu care avem relații comerciale, în baza unor precomenzi transmise de aceștia pentru piața privată la începutul anului, respectiv a contractelor pentru sistemul public de sănătate, încheiate cu autoritățile de sănătate publică pentru sezonul gripal respectiv.”
Cerere neașteptat de mare de vaccinuri gripale în România
În România vaccinul antigripal nu se găsește în farmacii în acest moment. O parte dintre doze s-au vândut la jumătatea lunii septembrie pe bază de precomandă făcută direct în farmaciile cu circuit deschis. Cererea mare vine ca urmare a pandemiei de COVID-19. Firma producătoare spune că nu poate mări numărul de doze pentru că atât le permite linia de producție.
Comunicat de presă Sanofi Pasteur: “Prin intermediul distribuitorilor, vom continua să livrăm cantitățile de doze de vaccin gripal în termenele agreate – atât în public (către Programul Național de Vaccinare), cât și în farmacii, pe baza precomenzilor transmise la începutul anului. Date fiind specificul și durata procesului de producție, precizăm că în acest moment suplimentarea numărului de doze de vaccin gripal nu este posibilă. Categoriile de persoane considerate la risc pot beneficia gratuit de vaccinare antigripală prin intermediul Programului Național de Imunizare derulat de Ministerul Sănătății prin cabinetele medicilor de familie.”
Ministerul Sănătății a achiziționat 3 milioane de doze de vaccin antigripal pentru sezonul 2020/2021, număr dublu față de sezonul precedent.