Call center pentru pacienții cu afecțiuni oncologice

Call center pentru pacienții cu afecțiuni oncologice. Ei pot afla informații despre boală și pot sesiza lipsa medicamentelor din piață la numărul 021/2530591

Ziua Supravieţuitorului de Cancer

Call center-ul este pus la dispoziția pacienților de către Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer. Aceștia pot primi informații despre boala de care suferă, informații medicale generale, beneficiază de consiliere psihologică gratuită, planuri personalizate gratuite de nutriţie şi pot sesiza lipsa medicamentelor din piaţă.

Președintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia: “Pandemia a adus provocări în plus pentru mulţi supravieţuitori ai cancerului, fie ele de natură medicală, emoţională sau socială. Prin activitatea noastră zilnică, venim în sprijinul acestor pacienţi şi îi ajutăm să gestioneze mai bine boala, să revină cât mai curând la aspectele importante ale vieţii de dinaintea diagnosticului şi să găsească noi modalităţi de a duce în continuare o viaţă normal.”

Anual, zeci de mii de români sunt diagnosticați cu cancer, afecțiune care poate da peste cap viața atât pe plan fizic, cât și psihic. În 2018 au primit diagnosticul 83.461 de români, potrivit Globocan. Cea mai mare incidență în România continuă să o aibă cancerul pulmonar (13,6%),  urmat îndeaproape de cancerul colorectal (13,3%) și de cancerul de sân (11,5%).

    Distribuie acest articol

    Articolul precedent

    Românii se tem mai mult de spitalizare decât de infectarea cu SARS-CoV-2

    Articolul următor

    Numărul persoanelor cu COVID-19 internate la ATI, în continuă creștere

    Articole în trending