Avem încă 5 paturi pentru mari arși la Iași. Acestea pot fi folosite deja și se află în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon”. În total sunt 23 de paturi pentru astfel de pacienți la nivelul întregii țări.
Sunt suficiente paturile pentru acest tip de pacienți?
Noua unitate dispune de toate spațiile necesare asigurării tratamentului pacienților cu arsuri severe. 5 paturi pentru mari arși, 5 săli de operație, 5 paturi pentru terapie intensiva intermediară și 10 paturi pentru arsuri mici si medii, maxim 20% din suprafața corpului.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea: “Cele 5 paturi se adaugă celor 13 din Bucureşti. Am uitat să menţionez despre cele 2 paturi de la Braşov, avem 5 paturi la Timişoara şi încă 10 paturi pentru pediatrie la Spitalul Grigore Alexandrescu. În acest moment probabil întrebare se pune dacă sunt paturi suficientei. Față de numărul de mari arşi pe care îi avem, acest număr de paturi uneori nu este suficient. Oricum, până să dăm în folosinţă aceste unităţi am apelat la inclusiv la transferul în străinătate a acestor pacienţi. Exista o procedură, bineînţeles, la nivelul Ministerului Sănătăţi care începând de astăzi a devenit lege. A fost publicat un ordin pe care l-am dezbătut împreună cu membrii comisiei de chirurgie plastică, anestezie terapie intensivă şi cu supravieţuitori din Clubul Colectiv. L-am trimis spre publicare în Monitorul Oficial.”
Avem încă 5 paturi pentru mari arși la Iași
Sorina Pintea spune că mai sunt necesare anumite demersuri pentru recuperarea pacienților care au suferit arsuri severe.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea: “Am stabilit procedura de transfer a marelui ars, noi criterii privind transferul, dar şi modul în care se face recuperarea. Urmează să fie pregătit personal medical pentru partea de recuperare care e foarte importantă.(…) Putem spune că din acest moment, din punct de vedere legislativ, sunt clarificate toate aspectele care puteau ridica într-un fel suspiciuni, astfel încât nu ar mai trebui să existe impedimente nici la încadrarea unui pacient ars, nici la transfer, nici la modul de îngrijire. Sigur, legislativ, am rezolvat problema, dar mai avem o problemă: problema recuperării pacientului ars. Am definit în acest ordin ceea ce trebuie să însemne recuperarea.”
Cele 5 paturi de la Iași se adaugă la cele 18 existente în prezent la Timișoara, București (Spitalele Floreasca și Arși) și Brașov. Mai sunt și 10 paturi la Grigore Alexandrescu.
