Pacienții diagnosticați cu pietre la rinichi pot beneficia de o metodă nouă de tratament la Spitalul
„Prof. Dr. Theodor Burghele” din Capitală. Unitatea medicală dispune de un aparat de ultimă
generație cu ajutorul căruia medicii pot elimina calculii reno-ureterali fără să anestezieze pacienții.
Mai mult, procedura este complet nedureroasă.
Metoda nouă de tratament este disponibilă O nouă metodă de tratament pentru eliminarea calculilor
reno-ureterali, pietrele la rinichi, este disponibilă la Spitalul „Prof. Dr. Theodor Burghele” din
Capitală. Datorită aparatului de litotripsie, pacienţii nu necesită anestezie, iar procedura nu este
dureroasă, aşa cum prevede metoda clasică.
“Procedura presupune o durere mult mai mică pentru pacient decât în cazul unei intervenţii clasice,
nu e nevoie de anestezie, iar tratamentul ulterior poate fi doar ambulator. Pacientul nu are nevoie
nici măcar de un calmant înainte de procedura propriu-zisă. Este un sistem modern, rapid şi cu
iradiere mai mică”, a declarat Viorel Jinga, şeful Clinicii de Urologie de la Spitalul Clinic „Prof. Dr.
Theodor Burghele”.
Mai mult, după procedură pacienții stau în spital cel mult o zi, față de 7-10 zile în cazul intervenției
clasice și se pot duce la serviciu chiar de a doua zi.
Aparatul a costat aproape 740.000 de euro și a fost plătit de Administraţia Spitalelor şi Serviciilor
Medicale Bucureşti. Anual se vor realiza aproape 600 de proceduri de acest gen.