Managerii unităților cu paturi ATI-COVID vor raporta situația locurilor de două ori pe zi

Managerii unităților cu paturi ATI-COVID vor raporta situația locurilor de două ori pe zi. Ordinul Ministrului Sănătății a fost publicat în Monitorul Oficial.

În caz de neconcordanță se vor face controale

Potrivit Ordinului, raportările se fac online în platforma electronică a Ministerului Sănătății “Alerte MS”. Managerii spitalelor cu paturi de ATI destinate pacienților COVID-19 trebuie să raporteze până la ora 9.00 și până la ora 17.00.

Ordinul nr. 316/2021: “În caz de neconcordanță privind situația numărului de paturi ATI COVID-19, raportate de managerul unității sanitare cu paturi prevăzute (…), Inspecția Sanitară de Stat din cadrul Ministerului Sănătății și personalul împuternicit de ministrul Sănătății din cadrul direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București vor efectua controale, conform competențelor.”

Raportarea se transmite la Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervențiilor – Centrul Operativ pentru Situații de Urgență și în format letric, cu semnătura directorului executiv al direcției de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București și a managerului unității sanitare cu paturi.

Distribuie acest articol

Articolul precedent

4 din 10 pacienți cu diabet nu se tratează

Articolul următor

5.236 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore

Articole în trending