5 cadre medicale de la Balș, infectate cu coronavirus

5 cadre medicale de la Balș, infectate cu coronavirus. Potrivit managerului unității medicale, este vorba despre doi medici, o asistentă medicală, o biochimistă şi o infirmieră. Toți sunt asimptomatici și au fost internați în spital.

357 de cadre medicale infectate cu coronavirus

Institutul de Sănătate Publică a raportat că până acum au fost infectate 357 de cadre medicale. Este vorba despre 99 de medici, 127 de asistenţi medicali, 11 – îngrijitoare, 85 – personal auxiliar. Tot mai multe spitale raportează personal medical infectat cu COVID 19. Cei mai mulți sunt la Suceava, respectiv 200 și București – 60. La Spitalul Militar sunt confirmate 24 de cadre medicale infectate. Tot în București secția de nefrologie a Spitalului “Sfântul Ioan” este închisă. 72 de cadre medicale de aici au fost trimise în izolare după ce o pacientă a fost depistată cu coronavirus.

Cadre medicale infectate și la Spitalul Victor Babeș

7 cadre medicale de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale “Dr. Victor Babeş” au fost depistate pozitiv cu SARS-CoV2.

Conducerea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București: “Aceste persoane sunt asimptomatice. Sunt internate în Spitalul ‘Dr. Victor Babeş’ şi au fost raportate la Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, conform normelor în vigoare.”

Conducerea Spitalului Militar spune că unitatea sanitară este pregătită pentru această pandemie. A fost format Centrul Medical de Intervenţie Epidemiologică și a fost realizat un protocol  Institutul Cantacuzino privind testele pentru COVID.

Tot mai multe spitale raportează personal medical infectat cu COVID 19

Comandantul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr Carol Davila”, dr. Florentina Ioniță Radu: “În acest moment, la nivelul spitalului sunt confirmate 24 de persoane, din care trei sunt simptomatice şi sunt internate în Secţia Boli Infecţioase, o asistentă medicală este internată la Spitalul Balş şi alta la Spitalul Babeş, iar ceilalţi sunt izolaţi la domiciliu. (…) Au fost cazuri în care s-au identificat şi în acest moment pot să vă spun că în Spitalul Militar sunt 24 de cadre medicale confirmate.”

Medicul militar spune că la sfârşitul săptămânii trecute asistenta şefă de la Secţia Cardiologie 1 a venit simptomatică la serviciu.

Comandantul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr Carol Davila”, dr. Florentina Ioniță Radu: “La intrarea dimineaţă pe secţie se face triajul epidemiologic al personalului şi fiecare spune dacă a avut probleme, se simte rău. Asistenta şefă a fost la autoizolare. A doua zi a venit rezultatul pozitiv. A fost adusă pe Secţia de Boli infecţioase şi s-a început ancheta epidemiologică. În urma anchetei epidemiologice, tot personalul medical a fost trimis la autoizolare şi a fost testat. În urma testărilor, o parte din personalul medical a fost testat pozitiv.”

Spitalul Sfântul Ioan a închis secția de Nefrologie

O pacientă de 62 de ani care făcea dializă a fost confirmată pozitiv la testarea pentru COVID 19. Pacienta este asimptomatică și a fost transferată la Spitalul „Carol Davila”, conform procedurilor. În secția respectiva mai realiza proceduri de dializă un alt pacient care a fost, de asemenea transferat. Acest pacient nu este infectat cu COVID 19.

Reprezentanții Ministerului Sănătății: “În acest caz a fost declanșată o anchetă epidemiologică. Până la finalizarea acesteia, conducerea unității sanitare a luat decizia de a trimite în izolare toate cele 72 de cadre medicale care desfășurau activitatea în acesta secție, în ture. De asemenea, celor 9 rezidenți de pe secție li s- a solicitat să rămână acasă. Menționăm că toate cadrele medicale sunt asimptomatice și vor fi testate. ”

Distribuie acest articol

Articolul precedent

Unitatea de Asistență Materno-Fetală de Excelență preia gravide cu coronavirus

Articolul următor

Cum se eliberează rețetele în această perioadă?

Articole în trending