1 milion de români s-au vaccinat anti-COVID-19. Persoana cu numărul 1 milion este o femeie de 86 de ani, iar serul i-a fost administrat chiar de către coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță.

Ținta este de 10,4 milioane de români vaccinați la sfârșitul lunii septembrie

Femeia a fost imunizată la centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Universitar. Cel care a vaccinat-o pe pacienta cu numărul 1 milion a fost medicul Valeriu Gheorghiță.

Managerul Spitalului Universitar de Urgență București, prof. dr. Cătălin Cîrstoiu: “Este o doamnă de 86 de ani, cu sechele motorii după o afecțiune neurologică, dar care are un tonus psihic și o comunicare prin membrii familiei și prin sine însăși cu noi. ”

Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19: “Ceea ce mi-a lipsit poate în această perioadă a fost contactul cu pacienții mei. Sunt un medic apropiat de toți pacienții mei. Din acest punct de vedere în perioada următoare vreau să fac activitate de voluntariat în anumite centre de vaccinare. Poate chiar în centre mobile cu o parte din echipa pe care o cooordonez. Noi vrem să fim și asta organizăm tot în beneficiiul fiecărei persoane care vrea să se vaccineze și pentru noi este o onoare că putem să contribuim practic la aceste activități.”

1 milion de români s-au vaccinat anti-COVID-19

La vaccinarea cu numărul 1 milion a fost prezent și premierul României, Florin Cîțu. Acesta a atras atenția asupra respectării normelor de protecție impuse.

Premierul României, Florin Cîțu: “Ținta initială era să avem 1 milion de persoane vaccinate până la sfârșitul lunii martie. Rămâne în continuare ținta de a avea 10,4 milioane de români vaccinați la sfârșitul lunii septembrie. Trebuie să readuc aminte că dacă vrem că avem o campanie de vaccinare de success și dacă vrem să scăpăm de pandemie trebuie să respectăm în continuare toate regulile impuse. Am văzut deja foarte mulți oameni care sunt relaxați și nu mai poartă mască în spațiul public. Este foarte important să purtăm mască în spațiul public. Fac un apel și la Ministerul de Interne să mă asigur că vom avea mai mulți lucrători ai ministerului care să își facă treaba. Văd peste tot, merg peste tot, am mers și cu metroul, merg și pe stradă și văd oameni care nu poartă mască. Nu putem să ne permitem așa ceva în acest moment.”