1.106 pacienți cu COVID-19 sunt internați la terapie intensivă. În ultimele 24 de ore au fost raportate 4.951 de noi cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
111 persoane infectate au decedat în 24 de ore
Până astăzi, 16.410 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 06.01.2021 (10:00) – 07.01.2021 (10:00) au fost raportate 111 decese (80 bărbați și 31 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.
Grupul de Comunicare Strategică: “Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 41 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 30 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.”
1.106 pacienți cu COVID-19 sunt internați la terapie intensivă
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.846. Dintre acestea, 1.106 sunt internate la ATI.
Grupul de Comunicare Strategică: “Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.934.119 teste. Dintre acestea, 31.393 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 20.599 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.794 la cerere. Pe teritoriul României, 26.961 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.620 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 40.651 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 65 de persoane.”
