Românii sunt știrbii Europei

Românii sunt știrbii Europei. Studiile arată că 30% dintre români şi-au pierdut toţi dinţii naturali, de trei ori mai mult faţă de media europeană de 10%. Oamenii merg la dentist când este deja prea târziu. Cei mai mulți dintre ei aleg, în ultima perioadă, să îşi înlocuiască dinţii lipsă cu implanturi dentare. Dar….cum alegem cel mai bun implant dentar în raport cu prețul? Nu este ușor mai ales că sunt peste 500 de companii care produc astfel de dispozitive.

Cum alegem implantul dentar?

Medic specialist în chirurgie dento-alveolară, dr. Ion Melnic:“Intervenția chirurgicală este absolut nedureroasă. Pacienții se refac rapid. De obicei, în câteva zile nu mai prezintă niciun disconfort.  În acest moment sunt disponibile pe piață sute sau chiar mii de tipuri de implant. Este foarte greu de spus care este mai bun sau mai prost. Sfatul meu este să evitați produsele foarte ieftine sau ofertele speciale. Medicul implantolog pe care îl alegeți poate să dea cele mai bune recomandări în privința implantului care se potrivește unei situații specifice. Este crucial ca acel sistem implantar să fie certificat și rezultatele clinice verificate în timp. Eu lucrez cu mai multe tipuri de sisteme, care variază ca preț ( de la un preț mediu până la unul mare). Fiecare sistem are avantajele și dezavantajele sale. De aceea, le propun pacienților varianta care li se potrivește cel mai bine.”

Românii sunt știrbii Europei

Pentru că prețul este destul de mare, tentația oamenilor este de a le alege pe cele mai ieftine. Prețurile variază de la 350 de euro și ajung la 1 000 de euro în funcție de calitatea implantului și de medicul care realizează această procedură. Specialiștii avertizează că orice rabat de la calitate poate duce la respingerea implantului. În cazul în care pacientul alege un implant mai ieftin, acesta poate resorbi osul și va avea loc pierderea implantului în timp scurt.

Medic specialist în chirurgie dento-alveolară, dr. Ion Melnic: “Beneficiile implantului sunt multiple. Principalele sunt: înlocuirea dinților pierduți fără ca ceilalți dinți să fie afectați, dă posibilitatea unor lucrări protetice fixe în situații în care tratamentul clasic permite refacerea doar prin lucrări mobile ( așa-zise plăci ). Nu în ultimul rând, durata de viață și rata de succes a implantului este cu mult mai mare decât a restaurărilor clasice ( ex. punți dentare).”

70 la sută dintre românii care ajung la stomatolog cu probleme dentare aleg să își facă implant. Numărul solicitărilor este de 3 ori mai mare, în prezent, faţă de acum 5 ani.

Cât tine un implant?

Medic specialist în chirurgie dento-alveolară, dr. Ion Melnic: “Atunci când vorbim despre implanturi nu ne referim la perioada de garanție, ci mai degrabă la rata de succes a acestora. La ora actuală, diverse statistici prezintă o rată de succes de peste 90-95% la 10 ani. Asta înseamnă că după 10 ani, peste 90% dintre implanturi sunt funcționale și în stare bună. De aceea, sfatul meu pentru pacienții care și-au pierdut unul sau mai mulți dinți este ca aceștia să fie înlocuiți cu un implant dentar.”

7 din 10 români şi-au pierdut cel puţin un dinte, potrivit datelor Eurobarometru, iar 3 din 10 nu mai păstrează niciun dinte natural.

 

 

    Distribuie acest articol

    Articolul precedent

    Bolnavii internați în spitale au nevoie de sânge!

    Articolul următor

    Ministrul Sănătăţii: Stimulăm mentalitatea cu mijloace de coerciție

    Articole în trending