Personalul medical este în pericol. Specialiștii OMS trag un semnal de alarmă și spun că sănătatea personalului medical este în pericol din cauza crizei de echipamente de protecție.
3 milioane de măști, comandate pentru România
Victor Costache a dat asigurări că vom avea tot ce ne trebuie. Mai mult, săptămâna viitoare urmează să sosească în țară echipamentele comandate.
Ministrul desemnat al Sănătății, Victor Costache: “Vă reamintesc că pe 4 februarie s-a emis o OUG în ceea ce priveşte actualizarea şi completarea stocurilor de măşti, echipamente de protecţie, biocide, aparate şi consumabile necesare spitalelor în acest context. Și achiziţia este girată Ministerul de Finanţe şi este în curs. Pentru a accelera acest proces, am obţinut o linie de finanţare pentru UNIFARM. Săptămâna viitoare, cu termen 11 şi 12 martie, vom avea pe teritoriul României 25 tone de dezinfectanţi, 300.000 perechi mănuşi protecţie sterile, 4.500 de teste noi de testare , 3.000.000 de măşti, 300.000 costume protective.”
Personalul medical este în pericol
Specialiștii OMS spun că în fiecare lună, la nivel mondial, sunt necesare 89 de milioane de măşti medicale. De asemenea, este nevoie de 76 de milioane de perechi de mănuşi şi 1,6 milioane de ochelari de protecţie. Aceștia susțin că toată această criză nu este generate numai de răspândirea Covid-19. Se pare că toate aceste echipamente sunt cumpărate în exces și sunt folosite greșit. OMS cere creșterea cu 40% a producției de echipament de protecție.
La nivel național sunt în carantină instituționalizată 35 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 10094 de persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală. Vă reamintim că pe teritoriul României au fost confirmate 5 cazuri de infectare cu virusul COVID –19. Un pacient, primul depistat pe teritoriul țării noastre ca fiind pozitiv, este considerat vindecat după ce două teste au ieșit negative la un interval de 24 de ore unul de celălalt. Bărbatul a fost externat ieri, 3 martie.