Dr. Emilian Imbri: Spitalele sunt pline în momentul de față

Spitalele sunt pline în momentul de față, spune medicul Emilian Imbri. Fostul manager al Spitalului Victor Babeș din Capitală precizează că pacienții sunt consultați și în ambulanțe în fața camerelor de gardă.

„Trebuie să ne sperie gravitatea cazurilor”

Medicul a declarat la un post de televiziune că în acest moment nu trebuie să ne sperie numărul de cazuri, ci gravitatea lor.

Medicul Emilian Imbri: “Ceea ce trebuie să reținem foarte clar este că transmiterea se face mai rapid. Spitalele sunt pline în momentul de față, așa că vocile acelea care spun că se minte, că spitalele sunt goale. Vă rog frumos să nu credeți nimic. În momentul de față, spitalele sunt pline. Ce știu de la colegii mei din Spitalul “Victor Babeș” este că se consultă și în salvare, în fața camerelor de gardă. În camerele de gardă este plin de pacienți care așteaptă fie să fie consultați, fie să se externeze cineva, să poată fi internați, pentru că medicii consideră că este riscant dacă le-ar îngădui să mai meargă o zi-două acasă.”

Spitalele sunt pline în momentul de față

Medicul apreciază că acum suntem pe o pantă ascendentă. Faptul că sunt în jur de 6 000 de cazuri două-trei zile la rând nu înseamnă că suntem pe un platou.

Medicul Emilian Imbri: “Faptul că două-trei zile la rând sunt în jur de 6.000 de infectări declarate și de care știm singur, nu înseamnă că suntem pe un platou. Noi suntem pe un urcuș, nu știm unde este vârful. Vârful este teoretic stabilit că s-ar putea să ajungem cel puțin la numărul de infectări de anul trecut, din noiembrie-decembrie, deci 10.000-12.000 de infectări. (…)Trebuie să ne sperie gravitatea cazurilor, faptul că sunt cazuri cu simptomatologie severă, că toți au nevoie de oxigen. (…) Unde vom ajunge? Vom ajunge să ne uităm unii la alții. E foarte simplu. Când vom ajunge în situația asta? Când cei de acum sunt într-o veselie, umblă deși știu că sunt pozitivi, vor face noi victime, indirect.”

    Distribuie acest articol

    Articolul precedent

    Crește numărul pacienților COVID-19 internați la ATI

    Articolul următor

    Amenzi la centrul de vaccinare de la Romexpo

    Articole în trending