Cum se vor putea programa oamenii pentru vaccinarea anti-COVID? Coordonatorul Campaniei naționale de vaccinare anti-COVID spune că vor exista trei modalități de programare pentru populația generală.
Vaccinarea se va realiza cu programare
Dr. Valeriu Gheorgiță a spus la evenimentul de prezentare a Centrului național de stocare a vaccinului COVID-19 că imediat după livrarea dozelor de vaccin, aceastea vor fi distribuite unitățile stabilite pentru a face imunizarea. Cert este că întreaga activitate de vaccinare se va desfășura conform unui sistem de programare.
Coordonatorul Campaniei naționale de vaccinare anti-COVID, dr. Valeriu Gheorghiță: “Lucrătorii din sistemul medical vor fi programați de către unitățile angajatoare, cei cu boli cronice și persoanele peste 65 de ani vor fi programați prin medicul de familie și prin intermediul direcțiilor de asistență socială din cadrul consiliilor locale. Personalul esențial va fi programat prin instituțiile angajatoare, iar populația generală va avea trei modalități diferite de programare – prin platforma unică, telefonic, individual prin sistemul online sau prin intermediul medicului de familie.”
Etapele de vaccinare
Cele 10.000 de doze de vaccin care vor sosi în România până la sfârşitul anului, într-o primă tranşă simbolică, vor fi alocate pentru imunizarea personalului medical din cele 10 unităţi medicale de fază I. Potrivit Strategiei Naționale de vaccinare, imunizarea se va realiza în etape bine definite, care respectă grupele populaționale. Pentru etapa I, vaccinarea se va organiza la locul de muncă şi prin centrele de vaccinare fixe şi mobile, iar pentru etapele II şi III vaccinarea se va organiza prin centre de vaccinare fixe şi mobile, echipe mobile, reţeaua de medicină de familie, centre drive-through. Vaccinarea este gratuită şi voluntară.
Dr. Valeriu Gheorghiță a mai spus că pentru transportul vaccinului, după începerea campaniei de imunizare, este foarte probabil să fie folosite aeronave ale Ministerului Apărării Naţionale.