Cancerul de sânge poate fi depistat cu o simplă hemoleucogramă. Din păcate, numai 3% dintre români știu acest lucru. Această analiză se poate face gratuit la recomandarea medicului.
Analiza se face gratuit la recomandarea medicului
Hemoleucograma este o analiză de sânge care ajută la depistarea a numeroase boli, inclusiv anemie sau infecții și cancere de sânge, cum ar fi leucemia, limfomul și mielomul. Aceasta se poate face gratuit, la recomandarea medicului, de către persoanele asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
Președinte Societatea Națională de Medicină de Familie, dr. Dina Mergeani: “Analizele de sânge pot oferi informații cruciale despre starea de sănătate a unui pacient. Hemoleucograma ar trebui să devină o rutină anuală mai ales pentru cei cu vârsta peste 60 de ani pentru că detectarea precoce a oricărei afecțiuni, în special a cancerelor de sânge, și începerea tratamentului într-o fază incipientă a bolii, pot crește ratele de supraviețuire și îmbunătăți calitatea vieții. Cei dragi și mai ales copiii pot juca un rol important în protejarea sănătății părinților, din ceea ce am observat de multe ori.”
Cancerul de sânge poate fi depistat cu o simplă hemoleucogramă
La persoanele cu vârsta peste 60 de ani, care reprezintă o categorie de risc pentru numeroase afecțiuni, inclusiv cancerele de sânge, realizarea unui set de analize anuale care să cuprindă și o hemoleucogramă ar trebuie să devină o rutină. Deși joacă un rol atât de important în evaluarea stării de sănătate și în depistarea unor afecțiuni grave, inclusiv a cancerelor de sânge, doar jumătate dintre românii care folosesc internetul , declară că au auzit de hemoleucogramă. Dintre aceștia, doar 65% știu ce presupune această analiză de laborator, majoritatea menționând spontan că este doar o “analiză de sânge”. Abia 3% au menționat că este o analiză pentru depistarea cancerelor de sânge.