Categorii: Stiri si noutati Transplant

Medicii români au făcut transplanturi simultane plămâni-ficat

Medicii români au făcut transplanturi simultane plămâni-ficat. Doi pacienți au fost transplantați concomitent aseară cu plămân, respectiv ficat la Spitalul “Sfânta Maria” din Capitală.

Premieră medicală în România

Este pentru prima dată în lume când un spital mic, sub 300 de paturi, reușește o astfel de performanță, se arată într-un comunicat al unității medicale. Echipa profesorului Narcis Copcă este, deja, la cel de-al 7-lea transplant de plămâni.

Ieri, La Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a avut loc o intervenție chirurgicală complexă de prelevare de organe de la o pacientă în vârstă de 38 de ani, aflată în moarte cerebrală. Aceasta fusese victima unui accident de circulație. Decizia familiei de a dona organele pacientei a salvat alte cinci vieți.

Medicii români au făcut transplanturi simultane plămâni-ficat

La prelevarea de  organe au participat echipe de medici de la Spitalul Clinic Sfânta Maria,  de la Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj și din Croația – Klinička bolnica Dubrava. Echipa de la Spitalul Clinic Sfânta Maria din București, coordonată de dr. Dragoș Chiriță a prelevat ficatul și plămânii. La Cluj au ajuns rinichii, iar în Croația cordul. A fost recoltată și  corneea de către o echipă de medici din Sibiu.

Peste 5.000 de români așteaptă, în acest moment, o a doua șansă la viață pe listele pentru transplant. Reprezentanții asociațiilor de pacienți au susținut întotdeauna că sunt alte câteva mii care nu sunt pe liste și care ar avea nevoie de un transplant.

Articole recente

  • Stiri si noutati
  • Vaccinarea

Legea Vaccinării ar putea fi votată după Starea de alertă

Legea Vaccinării ar putea fi votată după Starea de alertă. Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie atrage atenția că ezitarea Parlamentului…

mai 29, 2020
  • Boli infecțioase
  • Medicii vă vorbesc

Cazuri grave de COVID 19 la cei cu diabet, obezitate și hipertensiune

Cazuri grave de COVID 19 la cei cu diabet, obezitate și hipertensiune. Medicul militar Elvis Firoiu spune că cele mai…

mai 29, 2020
  • Deciziile autorităților în domeniul sănătății publice
  • Legislație

COVID-19 inclusă în grupa A de Boli infectocontagioase!

COVID-19 inclusă în grupa A de Boli infectocontagioase! Hotărârea Guvernului a fost publicată în Monitorul Oficial. Practic, indemnizația de concediu…

mai 29, 2020
  • Sănătate Publică
  • Stiri si noutati

Medicii de familie pot da tratament și fără scrisoare medicală de la specialist

Medicii de familie pot da tratament și fără scrisoare medicală de la specialist. Reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate…

mai 29, 2020
  • Deciziile autorităților în domeniul sănătății publice
  • Sănătate Publică

Pentru ce servicii medicale se reia folosirea cardului de sănătate?

Pentru ce servicii medicale se reia folosirea cardului de sănătate?Autoritățile au stabilit ca de la 1 iulie serviciile acordate de…

mai 29, 2020
  • Medicii vă vorbesc
  • Stiri si noutati

43 de pacienți cu cancer de sânge transplantați în timpul pandemiei

43 de pacienți cu cancer de sânge transplantați în timpul pandemiei. Medicii hematologi de la Institutul Clinic Fundeni spun că…

mai 28, 2020