Dan Chișu, diagnosticat cu cancer de piele. Actorul a primit acest diagnostic de 3 ori în ultimii cinci ani. Medicii dermatologi estimează că în fiecare an apar 45. de mii de noi cazuri.

Tumorile l-ar fi putut mutila

Prima tumoare a fost operată în martie 2014 pe vârful nasului. A doua a fost operată în martie 2017 pe frunte și a treia în aprilie 2019 la baza nasului, aproape de sprâncene. Formațiunile l-ar fi putut mutila dacă nu erau descoperite la timp, iar evoluția lor era necontrolată.

Dan Chișu: „Aveam educația controlului medical anual și, în general, am grijă de sănătatea mea. Dar pielea am neglijat-o. Am zis că ce poate să mi se întâmple? Dacă nu mă lovesc, nu mă tai, sunt bine. Am avut noroc pentru că puteam să întârzii cu diagnosticarea. Atunci mi-am dat seama că fiecare detaliu contează și că, mai importantă decât rezolvarea problemei, este prevenția. Cu cât ajungi mai devreme la medic, cu atât intervenția este mai ușoară”.

La descoperirea fiecărei formațiuni suspecte, artistului i s-a făcut o biopsie cu rezultat în maxim 48 de ore. Cancerul de piele cu care a fost diagnosticat Dan Chișu apare mai ales la persoanele care petrec mult timp afară, în soare, fără să folosească loțiune de protecție solară. Este vorba despre carcinoma. Odată stabilită forma cancerului de piele, a urmat intervenția chirurgicală. Aceasta s-a realizat prin tehnica de microchirurgie Mohs, care permite verificarea în timp real a întinderii tumorii în țesut, prin biopsii repetate. S-a scos tumora cu toate rădăcinile, iar apoi s-a închis operația.

Dan Chișu, diagnosticat cu cancer de piele

După un diagnostic de cancer de piele, pacienților le cresc considerabil șansele de a dezvolta un nou cancer de piele. Controalele de rutină trebuie să aibă loc cu rrigurozitate, iar protecția solară nu trebuie să lipsească. Dan Chișu a neglijat aceste recomandări și din cauza expunerii necontrolate la soare, a dezvoltat un nou carcinom bazocelular.

Medic primar dermatology, dr. Mihaela Leventer: „Bucuria de a învinge cancerul îi poate face pe pacienți să nu mai fie atât de vigilenți. Este ceea ce s-a întâmplat și cu Dan Chișu. Trebuie știut că razele UVA pătrund profund în derm și provoacă schimbări la nivel celular. Aceste modificări celulare, odată provocate, cresc foarte mult șansa de a face cancer de piele din nou”.

S-a vindecat de cancer de piele

Din fericire, Dan Chișu poate spune că a invins cancerul de piele.

Dan Chișu: „Am stat la soare, m-am expus destul de mult și am neglijat cremele de protecție. Am și o pigmentație predispusă la astfel de atacuri. Așa că a doua oară am ajuns repede la Dr. Mihaela Leventer. Chiar dacă eram pregătit de data asta, sperietura a fost mare. Când auzi că ai cancer, cu toată stăpânirea de sine, e un cuvânt care sperie.”

Carcinomul este cel mai frecvent cancer întâlnit la om. Nu există statistici naționale, ci se estimează un număr de aproximativ 45.000 cazuri noi pe an. La acestea se adaugă cei peste 2.500 de români care se îmbolnăvesc în fiecare an de melanom, o altă formă de cancer de piele. Dintre aceștia, aproximativ o mie ajung la deces.

Dan Chișu este un cunoscut regizor, actor și producător român. A jucat în filme precum „Senatorul Melcilor”, „Asfalt Tango” și „Faimosul paparazzo”. În 2010 a debutat ca regizor, scenarist și producător cu lungmetrajul „WebSiteStory”. Cel mai recent l-ați văzut în „#Selfie”, în 2014.